Calc pe o punte de stele frânte şi mă înţep într-un colţ de Lună spartă. Toate-s cioburi împrăştiate pe podea, picate din Înaltul lor. Minunea s-a întâmplat când ai plecat, ai ales un drum nordic şi ai fugit luându-mi Soarele. În urma ta? Funingine şi reci tenebre...
Mă ascund în spatele cortinei, printre huiduieli şi miros de eşec, oare cum pot uita un aşa sentiment? Măcar pentru o rază de lumină.
Uneori mă gândesc la cea pe care ai ales-o, oare ea poate să-ţi poarte frânturi de stele în inimă fără să o doară?
Lumina mea se stinge pe bătăi de inimă rece.
De un an au început să cadă stele...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu