Văd bucăţele de destin împrăştiate la fiecare colţ de stradă... numele tău parcă apare scrijelit pe un perete, stă acolo şi îmi surâde. Oare să fie adevărat? Oare este chiar numele tău?
"Dacă aş fi avut darul profetiei... aş fi ştiut, aş fi mişcat chiar şi munţii din loc", aşa-mi cântă Joni în acest siguratic toi de noapte. Trompetele sună încetişor iar viscolul se joacă aruncând zăpada, învârtind-o ca pe o mireasă jucăuşă.
Nici eu nu mai ştiu de câte ori am căzut. Vânătăi, cicatrici? Au cam trecut... dar cum poţi umple golul ce-l simţi în tine? Bine, clar, îl umpli cu muzică dar până când?
Aud viori care cântă în departare, să fie oare harpe? Viscolul cântă vesel şi lipsit de griji, aproape că m-adoarme. O aşa linişte mută...
Sar. Ui' la mine cum cad pe un fulg de nea ce-mi chicoteşte jazzuit în urechea stângă. Ce spune oare? "Totu-i percuţie, ritm şi armonie. Ascultă pufii cum zâmbesc şi cântă! Cântă cât poţi tu de tare cu noi toţi odată!”
Un puf şi-o notă, toate ca pe-un ritm de tobă, tare tare bate tare!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu