Prin tenebre cu un colţ de Lună spartă

  Calc pe o punte de stele frânte şi mă înţep într-un colţ de Lună spartă. Toate-s cioburi împrăştiate pe podea, picate din Înaltul lor. Minunea s-a întâmplat când ai plecat, ai ales un drum nordic şi ai fugit luându-mi Soarele. În urma ta? Funingine şi reci tenebre...
  Mă ascund în spatele cortinei, printre huiduieli şi miros de eşec, oare cum pot uita un aşa sentiment? Măcar pentru o rază de lumină.

  Uneori mă gândesc la cea pe care ai ales-o, oare ea poate să-ţi poarte frânturi de stele în inimă fără să o doară?

  Lumina mea se stinge pe bătăi de inimă rece.
  De un an au început să cadă stele...

Îl chema...

   L-am cunoscut pe vremea când maiul împânzea prin tot oraşul mirosul lui de tei. 

  Ochii lui erau de un azur aprins, contrar cu inima-i de gheaţă. El era aşa frumos... M-a vrăjit şi m-a pândit nopţi de-a rândul fără să-mi dea pic de linişte şi somn. A fost o pasiune trecătoare, pur întâmplătoare. Să fii fost ploaia de stele care cădea pe deasupra noastră în nopţile fără răsărit pe care le petreceam împreună? Nu... Ochii lui nu puteau să vadă lumea în culorile de care îi povesteam eu. Mă asculta tăcut şi aproba tot ce îi descriam, râdea cu mine şi îmi spunea că sunt ciudată. 

  El devenise urât şi rece, gol şi îngândurat. În cele din urmă a dispărut iar eu am rămas  îndurerată după  culoarea ochilor lui...

 Uneori mă gândesc la el mai ales când simt mirosul teiului cum se răspândeşte peste noaptea caldă. Oare unde o mai fi el? A fost o prezenţă fantomatică, ce-i drept, încă mă bântuie prin vise câteodată.       

  Timpul a trecut şi într-o noapte la fel de înstelată... l-am văzut. Era la braţ cu o frumoasă. M-am uitat la ei şi am tresărit de bucurie. Erau lipsiţi de culoare şi goi la suflet amândoi. M-am uitat mai atent la el şi am văzut că până şi azurul ochilor săi cam dispăruse, îi luase locul un verde trecător. Cromatica îi părăsise golul ce-i ţinea loc de suflet.

  Oameni buni... păstraţi în voi frumosul, simţiţi muzica şi gustaţi-o cu sete. Trăiţi prin vise şi nu lăsaţi momentul să treacă. Preţuiţi secunda şi priviţi spre cer, admiraţi luna şi plângeţi când cade o stea. Astfel un vis se va îndeplini.

  Ascultă tobele şi fă-ţi timp să scrii, să cânţi, să iubeşti, să trăieşti. 

  

  Astăzi cerul este de un albastru pur şi cald, aşa cum nu mi-a mai fost dat să văd. Iar mirosul de tei a dispărut şi el...

  Ochii reci mint şi iubesc pe fugă.

  Azurul este culoarea dorului… 

Gând

Aş vrea să te cunosc. Aş vrea să-ţi aflu numele. Dar nu te găsesc. Oare ce faci tu la ora 6 dimineaţa în miez de iarnă? Fugi prin noapte ca şi mine?

Gândul mi s-a oprit în loc iar ninsoarea îmi joacă prin plete. "Până aici... de aici nu mai pot", am suspinat şi am coborât scările în fugă. Aşteptarea luase sfârşit. Totul era în van.

Aş vrea să nu mai fiu aşa de singură...

Aş vrea să te cunosc. Atâta tot...

Aşteptându-l ...

Am obosit...

  În acest cântec cald îmi adâncesc visul. Se făcea că...

  Păienjeni îşi ţeseau pânzele pe deasupra patului meu, îmbrăcându-l într-o plasă de culoarea curcubeului. Miroseau a soare şi pe alocuri mai aruncau câte o victimă insectă, care mie-mi părea o stea. Cuprinsă într-un cocon moale şi strâmt... am deschis ochii. Nu puteam respira, nu mă puteam mişca, frica mă ţinea strâns.
  Să fii stat aşa zile întregi... nu-mi amintesc. Tot ce ştiu este că acel cocon părea o caldă şi lugubră îmbraţişare. La început mi-a fost teamă dar după ceva timp m-am obişnuit cu caldura şi am renunţat să mai clipesc. Încet, încet... am abandonat gândul de a mă mai împotrivi şi am închis ochii, somnul era greu. Un singur gând aveam " Ce ar fi dacă aş închide ochii doar pentru o secundă iar când mă voi trezi, eu deja ÎL voi fi cunoscut? L-aş găsi aici, lângă patul meu...".

  Cu mâinile pe piept, cu ochii închişi, cu părul prins într-o diademă ea dormea un somn adânc şi cald din care nimeni nu putea să o trezească. Nici măcar EL.

  Era toată rece, iar coconul terminat, păienjenii îşi făcuseră bine treaba.
  O voce întrebă: "Când are voie să se trezească?"
  Destinul îi răspunse: " Doar atunci când inima-i va bate din nou. Va deveni cel mai frumos fluture din câţi există. Dar până atunci va trebui să mai aştepte căci  noi aripi îi vor creşte din sufletul colorat".

  Se făcea că...

... eram un fluture.

Harpe-n toi de noapte

  Harpele îmi cântă şi-mi spun că m-ai uitat...

  Alerg nopţile pe muzică, caut să uit de tine şi de tot, caut să trăiesc prin zgomot şi prin dans. Dar ştii oare ce-mi apar mie-n cale noapte de noapte? Nu mă pot uita la ei, dar îi pot simţi... căci nu mai pot vedea soarele, nici luna, nici stelele pe care le iubeam atât de mult... le-ai stins pe toate şi m-ai lăsat în cel mai adânc hău.
  Mă vânează, peste tot. Mă prind şi mă strâng şi mă forţează să...  nu mai simt.
  Mă ascund şi încerc să plâng, dar nu-mi pot vedea nici lacrimile. Spune-mi, ce e de făcut?
  Caut... caut... caut... o cale de scăpare, un soare care să încălzească inima-mi de piatră.
  Tobele bat, percuţiile sună, le aud aşa de tare încât fug prin întuneric. Te strig, te chem, cad şi încerc... să mă ridic. Te blestem, strângându-mi inima-n dinţi până ajung să storc din ea o mică stea.
  Mă arunc la pământ şi mă uit cum steaua mea cea mică se ridică într-un culoar de întuneric. Încă mai luceşte, dar fără putere... pluteşte... pluteşte... până când... explodează într-o mare de lumină.
  Cu faţa înspre cerul viu, deschid ochii şi ce-mi este dat să văd?
  O ploaie de stele...

  Harpele îmi cântă şi-mi spun că te-am uitat...

Priviri furişe

   Plimbă-mă sub un alb răsărit de lună şi spune-mi că totul va fi bine. Îmi poţi deosebi şoaptele calde de cele reci?

   Poţi simţi cum cade o stea ? Se prăvăleşte într-un abis de lacrimi, iar apoi renaşte ca o inimă de om.

   Găseşte-mă dansând în noapte, visând la drumuri lungi şi răsărituri furişe... dormi şi aşterne-ţi gândul, eu voi fi acolo.

 

Coşmar

   Aş vrea să pot cânta din nou, dar vocea-mi răsună a gol. Aş vrea să mă plimb prin noaptea caldă, aş vrea să... fug. Aş vrea să respir, aş vrea să trăiesc... aş vrea să dorm un somn lin, lipsit de coşmaruri reci şi ude.
   Atinge-mă. Mă mai simţi caldă? Nu...
   Mă doare şi mă strânge, mă seacă şi mă frânge. Mă ţine în frică, mă răpune şi mă mistuie. Sufletu-mi fură.
   Uită în urmă doar o respiraţie rece şi amară, dar la ce bun oare? Mă lasă aşa singură, într-o baltă de întuneric, doar cu o fâşie de lună în palma dreaptă. Oare nu merit mai mult? Febra mă ajunge şi rău-mi usucă buzele.
   Atinge-mă. Mă mai simţi rece? Nu...
   "Fă un bine şi îmbrăţişează pe cine îţi e drag, acum, cât mai poţi. Mă uit la tine şi la buzele tale reci şi moarte, ce-ai păţit fată dragă? De ce te doare? Nu striga, acum dormi căci eşti a mea."

    Frica-mi închide ochii şi somnul mă cuprinde. Trezeşte-mă, te rog...