Prin tenebre cu un colţ de Lună spartă

  Calc pe o punte de stele frânte şi mă înţep într-un colţ de Lună spartă. Toate-s cioburi împrăştiate pe podea, picate din Înaltul lor. Minunea s-a întâmplat când ai plecat, ai ales un drum nordic şi ai fugit luându-mi Soarele. În urma ta? Funingine şi reci tenebre...
  Mă ascund în spatele cortinei, printre huiduieli şi miros de eşec, oare cum pot uita un aşa sentiment? Măcar pentru o rază de lumină.

  Uneori mă gândesc la cea pe care ai ales-o, oare ea poate să-ţi poarte frânturi de stele în inimă fără să o doară?

  Lumina mea se stinge pe bătăi de inimă rece.
  De un an au început să cadă stele...

Coşmar

   Aş vrea să pot cânta din nou, dar vocea-mi răsună a gol. Aş vrea să mă plimb prin noaptea caldă, aş vrea să... fug. Aş vrea să respir, aş vrea să trăiesc... aş vrea să dorm un somn lin, lipsit de coşmaruri reci şi ude.
   Atinge-mă. Mă mai simţi caldă? Nu...
   Mă doare şi mă strânge, mă seacă şi mă frânge. Mă ţine în frică, mă răpune şi mă mistuie. Sufletu-mi fură.
   Uită în urmă doar o respiraţie rece şi amară, dar la ce bun oare? Mă lasă aşa singură, într-o baltă de întuneric, doar cu o fâşie de lună în palma dreaptă. Oare nu merit mai mult? Febra mă ajunge şi rău-mi usucă buzele.
   Atinge-mă. Mă mai simţi rece? Nu...
   "Fă un bine şi îmbrăţişează pe cine îţi e drag, acum, cât mai poţi. Mă uit la tine şi la buzele tale reci şi moarte, ce-ai păţit fată dragă? De ce te doare? Nu striga, acum dormi căci eşti a mea."

    Frica-mi închide ochii şi somnul mă cuprinde. Trezeşte-mă, te rog...