Aşteptându-l ...

Am obosit...

  În acest cântec cald îmi adâncesc visul. Se făcea că...

  Păienjeni îşi ţeseau pânzele pe deasupra patului meu, îmbrăcându-l într-o plasă de culoarea curcubeului. Miroseau a soare şi pe alocuri mai aruncau câte o victimă insectă, care mie-mi părea o stea. Cuprinsă într-un cocon moale şi strâmt... am deschis ochii. Nu puteam respira, nu mă puteam mişca, frica mă ţinea strâns.
  Să fii stat aşa zile întregi... nu-mi amintesc. Tot ce ştiu este că acel cocon părea o caldă şi lugubră îmbraţişare. La început mi-a fost teamă dar după ceva timp m-am obişnuit cu caldura şi am renunţat să mai clipesc. Încet, încet... am abandonat gândul de a mă mai împotrivi şi am închis ochii, somnul era greu. Un singur gând aveam " Ce ar fi dacă aş închide ochii doar pentru o secundă iar când mă voi trezi, eu deja ÎL voi fi cunoscut? L-aş găsi aici, lângă patul meu...".

  Cu mâinile pe piept, cu ochii închişi, cu părul prins într-o diademă ea dormea un somn adânc şi cald din care nimeni nu putea să o trezească. Nici măcar EL.

  Era toată rece, iar coconul terminat, păienjenii îşi făcuseră bine treaba.
  O voce întrebă: "Când are voie să se trezească?"
  Destinul îi răspunse: " Doar atunci când inima-i va bate din nou. Va deveni cel mai frumos fluture din câţi există. Dar până atunci va trebui să mai aştepte căci  noi aripi îi vor creşte din sufletul colorat".

  Se făcea că...

... eram un fluture.