18 iunie 2011

Pulbere din sufletul meu se prăvălea pe tava goală...


 
Îti vei aduce aminte de mine? Eu, cea pe care o vei cunoaşte.
  Mă vei întâlni undeva... la drum. Îmi vei urmări paşii pe nisipul rece şi mă vei striga, deşi nu îmi vei cunoaşte numele. 
  Mă vei vedea prin noaptea rece, te vei apropia şi mă vei ruga: "nu pleca..."

  Îţi mai aminteşti de mine? Eu, cea pe care o cunoşti. 
  Mă întâlneşti pe plajă. Îmi urmăreşti paşii pe nisipul fierbinte şi mă strigi, acum îmi ştii numele. 
  Mă vezi prin noaptea caldă, te apropii de mine şi îmi spui: "mai rămâi..."

  Mă mai ţii minte? Eu, cea pe care ai cunoscut-o. 
  M-ai întâlnit cândva... la drum. Mi-ai urmărit paşii printre scoicile tăioase, te-ai rănit la călcâi, ai sângerat dar... totuşi m-ai strigat. Mai ştii cum mă chema? 
  M-ai văzut prin noaptea adâncă, te-ai apropiat de mine şi m-ai întrebat: "de ce-ai plecat?"

  M-am oferit pe o tavă şi mi-am spălat păcatele.
  La ce bun? Vroiam să uit de mine, de totul care era jos, atât de jos, undeva la picioarele dragostei uitate.

  Cui nu îi este greu când scrie? Fiecare cuvânt doare. Cu fiecare virgulă mai cade o lacrimă. 
  Ascult muzica, o respir prin sângele ăsta viu şi cald.
  Minutul trece şi nu mai pot continua, nu ştiu cine eşti, nu ştiu cum te cheamă. Nu te mai aştept, căci tu nu mai vii.
 Adorm în linişte şi mă gândesc... oare... îţi vei aminti de mine? Eu, cea pe care o vei cunoaşte. 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu